UN ARICI

Măseaua ariciului

Un arici cu ochelari
Și cu țepii nu prea mari
Suferea din primăvară
De-o măsea. Dar, într-o seră,
Scos din pepeni de durere,
Pe-o furtuna care tună,
Din fântână pana-n lună,
O pornise bietul, vere,
Spre bătrâna gărgăriță,
C-o știa de doctoriță
Pricepută-n alte cele,
La măsele.


Cum era așa bolnav
Unii cred că foarte grav!
A bătut și cu scandal
Printre paznici și portari
Ce-l trăgeau de ochelari
A răzbit pana-n spital


Gărgărița l-a primit
Cum e demn și cuvenit
Și i-a spus: - Mă rog frumos,
Tepelina dă-o jos
Si cum iți spui
Pune-o binișor în cui
Și te-mbracă într-un halat
Chiar de mine curățat.


Ghem de nervi și de durere,
Chibzuind să nu dispere,
Știți ce-i zise pacientul
Gărgăriței cu patentul?
- Cum adică, dumneata
Nu pricepi că haina mea
Nu se poate dezbrăca?
Tepelina, nu pricepi
Că-i din patru mii de țepi,
Toți înfipți în pielea mea,
Iar dumneata
Vrei să-i smulg, să-i pun în cui
Ca pe-o haina-a nimănui?!
Unu de mi-l tragi din piele
Doare cât vreo cinci masele;
Gărgărițo, gărgarește
De măsea ma lecuiește
Ca mi-i mintea cam năucă
De durere și pe ducă!
Rogu-te, îmi iartă vina
Ca rămân cu tepelina
Îmbrăcat! Dar nu se poate
Nici un țep dintr-însa scoate! ...
Nu-mi mai cere,
Ca-i durere
Orice clipa care trece
Pan la inima, de rece.


Și-uite-asa,
Ca sa-și scoată o măsea,
Trebui ariciu, frate,
Multe aventuri să poarte
La spitalul cu pricina,
C-a intrat cu tepelina!
Ion Cranguleanu